Povestea Ramonei – Când îți dai seama că alegi pe cineva din frică, nu din iubire

Ramona a venit pentru o lectură de cuplu. Era într-o relație de câteva luni și voia să afle dacă sunt compatibili.Voia să știe cum va evolua relația, dacă el e „alesul”. Spunea că se simte bine cu el, că lucrurile par în sfârșit așezate. Visul ei era simplu: un viitor împreună, stabilitate, siguranță.

Doar că ceea ce am descoperit în sesiune a fost o revelație pentru ea... și sincer, o surpriză și pentru mine.

Lectura nu arăta un conflict grav sau lipsă de afecțiune din partea partenerului. Din contră – el chiar o iubea și făcea eforturi reale ca relația să funcționeze.Dar surpriza a fost în altă parte: în ceea ce simțea Ramona.

Nu era vorba despre iubire sinceră, pasiune sau conectare profundă.Era vorba despre o nevoie. Mai exact, despre o frică: frica de a nu fi singură.

În acel moment, s-a deschis un fir nevindecat din trecut. Când era mică, părinții Ramonei au plecat la muncă în străinătate și au lăsat-o la bunici.Fără să-și dea seama, Ramona a trăit pentru prima dată abandonul.Iar azi, ca adult, manifesta acea rană printr-un comportament de neîncredere, posesivitate, anxietate relațională.

Iubea, dar și controla. Voia apropiere, dar se temea să nu fie părăsită.În adânc, relația nu era aleasă cu inima – ci cu frica.

Odată ce a devenit conștientă de tipar, am început să lucrăm cu rana de abandon. Nu cu trecutul, ci cu ecoul lui din prezent.Am învățat cum să transforme frica în asumare, cum să iubească fără să depindă, și – cel mai important – cum să se aleagă pe ea însăși înainte de a-l alege pe celălalt.

Astăzi, relația lor continuă. Dar este altfel:Ramona nu mai luptă să păstreze ceva cu orice preț. Ci iubește din locul în care se simte întreagă.

🔄 Concluzie:

Nu orice iubire pierdută e o dramă.Uneori, ceea ce pierzi e doar iluzia unei siguranțe, iar ce câștigi e libertatea de a iubi cu adevărat.